VALORILE ŞI PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PARTIDULUI LIBERAL DEMOCRAT
Partidul Liberal Democrat aşază în centrul proiectului său politic persoana umană. Fiecare om este o fiinţă unică în oricare moment al vieţii sale. Libertatea şi demnitatea fiinţei umane sunt aceleaşi pentru fiecare, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, vârstă, reuşită personală, convingeri religioase şi politice. Respectarea lor înseamnă respectarea dreptului fiecărei persoane la libera dezvoltare a personalităţii sale.
Omul trăieşte şi îşi dezvoltă personalitatea în familie şi în comunitate.
I. Valori fundamentale
Valorile fundamentale, derivate din raportarea proiectului politic la persoana umană, se definesc şi se delimitează unele pe celelalte, astfel încât niciuna dintre ele nu poate fi, singură, baza acţiunii politice a Partidului Liberal Democrat. Pentru o politică vizionară, care urmăreşte respectarea demnităţii fiinţei umane şi binele comun, este esenţială găsirea unui echilibru între aceste valori.
1. Libertatea
În viziunea PLD, principiul care stă la baza afirmării fiinţei umane este libertatea.Libertatea fiecăruia se realizează în relaţie cu ceilalţi, într-o formă sau alta a vieţii sociale şi implică drepturi şi obligaţii. Ea oferă omului posibilitatea de a lua decizii asupra destinului propriu. Revendicarea libertăţii şi a drepturilor personale şi luarea deciziilor nu se pot face decât în spiritul respectului faţă de libertatea şi drepturile celorlalţi.
Libertatea este indisolubil legată de morală. Numai astfel se înţelege de ce libertatea fiecăruia îşi găseşte limita în libertatea celorlalţi, iar drepturile persoanei umane nu trebuie să fie disociate de obligaţiile acesteia.
În acest context, PLD consideră că întemeierea societăţii pe ideea de Justiţie este posibilă doar dacă este dublată de o structură puternică de valori morale. Morala este cadrul în care se manifestă libertatea astfel încât fiecare să îşi poată realiza vocaţia şi să îşi exercite drepturile sale.
2. Responsabilitatea
A avea libertate înseamnă a avea şi responsabilitatea pentru modul în care aceasta este folosită. Când libertatea este maximă, şi responsabilitatea este maximă. De aceea, responsabilitatea este valoarea politică fundamentală, alături de libertate.
Persoana este prima responsabilă pentru tot ceea ce este şi ce face. Ea nu poate aştepta de la societate sau stat rezolvarea tuturor problemelor sale.
Rostul politicii liberale este acela de a face oamenii independenţi, iar nu dependenţi de stat. De aceea, prin politica sa, PLD va susţine crearea şi dezvoltarea unui sistem economic şi social care să reducă la minim dependenţa persoanei faţă de stat. Asistarea socială este necesară numai pentru cei care sunt în incapacitate, temporară sau permanentă, de a identifica şi valorifica oportunităţile pe care le oferă societatea.
3. Egalitatea
Toţi oamenii sunt egali în ceea ce priveşte demnitatea şi libertatea lor, drept urmare, ei trebuie să fie egali şi în faţa legii. Aceasta trebuie să îl protejeze pe cetăţean de arbitrarul şi de abuzul puterii şi să asigure dreptatea, inclusiv pentru cei mai neajutoraţi membri ai societăţii.
Conceptul de egalitate a şanselor urmăreşte să asigure fiecărei persoane libertatea necesară pentru dezvoltarea ei în conformitate cu vocaţia şi capacităţile sale, astfel încât să ajungă la o afirmare deplină a personalităţii sale.
4. Solidaritatea
Solidaritatea este o expresie a naturii sociale a omului: fiecare depinde de ceilalţi şi toţi ceilalţi de fiecare. Dimensiunea etică a solidarităţii derivă din asigurarea, pentru fiecare, a posibilităţii de a duce o existenţă în spiritul respectului demnităţii umane.
PLD afirmă că solidaritatea presupune reciprocitate: dacă te aştepţi la sprijin şi solidaritate, trebuie să fii pregătit să le oferi la rândul tău. În condiţiile dezvoltării societăţii globalizate, solidaritatea socială devine o problemă, dar şi o obligaţie a fiecărui individ, precum şi a întregii comunităţi.

